Ce este laserul CO2 chirurgical?
Laserul CO2 utiliează lungimea de unda de 10600 nm. Energia luminoasă este absorbită de țesuturile care contin apa producându-se imediat un efect termic ce conduce către ablație (îndepărtare) sau către vaporizarea țesutului țintit. Astfel, laserul CO2 funcționează ca un cuțit extrem de ascuțit, cu o precizie spectaculoasă.
Cel mai adesea se tratează urmatoarele leziuni cu laserul CO2 chirurgical
- Papiloame, veruci,
- Angioame, condiloame, keratoze seboreice
- Nevi dermici
- Xantelasme
- Moluscum pendulum, granulomul piogenic
- Alte formațiuni tumorale benigne
Avantajele exciziilor cu laser CO2:
- Procedură minim invazivă
- Lipsa cicatricilor comparativ cu exciziile chirugicale clasice, cu bisturiu
- Timp scurt de refacere a țesutului (aprox 7 zile)
- Precizie spectaculoasă
- Absența sângerării sau reducerea semnificativă a acesteia
- Timp scurt pentru procedură, fiind un avantaj semnificativ în special în cazul leziunilor numeroase, ce sunt excizate în aceeași ședință
Cum decurge procedura de excizie cu laser ?
Primul pas este reprezentat de consultația cu medicul dermatolog sau chirurg plastician. În cadrul consultației se va stabili cea mai potrivită metodă de excizare pentru a obține rezultatele dorite.
Urmează aplicarea anesteziei sub formă de cremă topică sau injectabilă pentru a se asigura confortul în timpul procedurii. După efectuarea exciziei, țesutul excizat poate fi prelevat pentru a se efectua biopsia. Procedura durează în medie în jur de 30-60 minute în funcție de numărul de leziuni excizate.
Vă puteți relua activitățile cotidiene imediat după procedură. De cele mai multe ori, nu este necesară pansarea post intervenție laser CO2. Vindecarea leziunii durează în medie 5-14 zile. Riscul de cicatrice post intervenție laser CO2 este minim sau absent.