Dr. Andreea Popescu este medic specialist în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, formată în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București. Experiența sa chirurgicală stă la baza unei abordări estetice precise și echilibrate, cu respect pentru anatomie, proporții și individualitatea fiecărui pacient.
Perfecționarea profesională continuă reprezintă o componentă importantă a practicii sale. A participat la numeroase cursuri, masterclass-uri și traininguri hands-on, atât în România, cât și internațional, dedicate chirurgiei estetice, anatomiei faciale, blefaroplastiei și tehnicilor moderne de rejuvenare facială. Formarea sa include cursuri de anatomie aplicate, precum și programe avansate dedicate acidului hialuronic, toxinei botulinice, biostimulatoarelor și managementului complicațiilor.
Este implicată activ și în educația medicală, ca trainer și speaker în cadrul Societății Române de Chirurgie Estetică, susținând.
Abordarea sa urmărește rezultate naturale și armonioase, prin tratamente personalizate și indicații atent alese, pornind de la principiul că estetica modernă trebuie să rafineze trăsăturile, nu să le transforme.
Biostimulatoare
Estetică facială
HIFU - ULTRAFORMER III
Injectări acid hialuronic
Injectări toxină botulinică
Proceduri Laser CO2
Protocoale - leziuni vasculare