Corecția cearcănelor cu acid hialuronic

Cearcănele, de orice tip ar fi, tind să se accentueze odată cu trecerea timpului, iar imaginea generală poate deveni frustrantă pentru cei care se confruntă cu ele. Din fericire, medicii esteticieni pot apela la injectarea cu acid hialuronic pentru corecţia cearcănelor.

Ce este această procedură

Teoretic ştim cu toţii ce sunt cearcănele – zona de sub ochi care este lipsită de volum şi, în multe cazuri, pigmentată. Iar lucrurile se complică tot mai mult odată cu înaintarea în vârstă, când muşchii şi ligamentele faciale slăbesc, iar volumul feţei, şi în special în zona perioculară, scade considerabil de la un an la celălalt. O altă veste neplăcută este reprezentată de faptul că, odată instalate cearcănele, nici cremele, nici odihna şi nici hidratarea corectă nu vor mai putea reface aspectul de dinainte al pielii.

Mai mult, cearcănele sunt şi ele de mai multe tipuri:
pigmentate – acele zone întunecate, de culoare maronie;
vasculare – zonele de sub ochi pigmentate în nuanţe de albastru-violet, ce se pot umfla cauzând ceea ce cunoaştem sunt denumirea de pungi sub ochi;
structurale – zonele cenuşii, asociate atât cu pungile de sub ochi, cât şi cu pierdere de grăsime şi şanţuri lacrimale vizibil adâncite.

Sigur, un pacient poate avea şi o combinaţie între tipurile de cearcăne de mai sus, de aceea medicul este cel care stabileşte tipul de corecţie potrivit. Tratamentul de corecţie a cearcănelor prin injectarea de acid hialuronic este ideal pentru persoanele care au volum scăzut în zona de sub ochi.

Avem de-a face, practic, cu o corecţie constructivă care foloseşte beneficiile acidului hialuronic, umplând în acelaşi timp golul care le formează şi netezind pielea din zona ochilor, eliminând eventualele riduri fine din această zonă.

Corecție cearcăne cu acid hialuronic
Cum se realizează procedura

Ca în cazul oricărei proceduri estetice, primul pas este vizita în cabinetul medicului estetician, astfel încât acesta să poată evalua corect starea cearcănelor şi eficienţa tratamentului cu acid hialuronic. El analizează atât adâncimea cearcănelor, cât şi nivelul de pigmentare şi calitatea pielii la momentul respectiv.

Odată stabilite aceste lucruri, medicul va aplica o cremă anestezică pe suprafaţa ce urmează să fie tratată şi va aştepta ca aceasta să acţioneze, astfel încât disconfortul pacientului să fie minim. După ce zona este sub efectul anestezicului, se trece la procedura efectivă de injectare a acidului hialuronic.

Injectarea se face dintr-un singur punct, cu o înţepătură la nivelul obrazului, acidul hialuronic fiind astfel introdus prin întreg şanţul lacrimal. Imediat după finalizarea procedurii medicul estetician va masa blând zona de sub ochi astfel încât fillerul să se aşeze în mod uniform şi să ofere rezultatele aşteptate.

Efetele se observă imediat pentru că şanţul lacrimal îşi recapătă instantaneu volumul, ridurile fine s-au diminuat, iar zona de sub ochi beneficiază din nou de luminozitate.

Ce simți în timpul procedurii

Fiind o intervenţie minim-invazivă anestezicul local oferă confort pacientului. Medicul se va asigura că nu va începe injectarea până când crema anestezică nu şi-a făcut efectul total.

Ce rezultate se obțin în urma procedurii

Corecţia cearcănelor este o procedură care reuşeşte să redea aspectul proaspăt la nivelul feţei. Şanţul de sub ochi este diminuat considerabil iar ridurile fine de sub ochi sunt estompate şi ele în urma procedurii.

Cât durează o şedință

Suficient ca să te gândeşti la pozele before and after, dar atât de puţin încât o să te întrebi de ce ai amânat atât de mult momentul intervenţiei. Cu tot cu timpul necesar pentru ca anestezicul să-şi facă efectul nu vei sta mai mult de 45 de minute în cabinet.

Cum trebuie să te pregătești înaintea procedurii

Din fericire nu este nevoie de o pregătire complexă pentru a beneficia de efectele procedurii de corecţie a cearcănelor. Trebuie să ţii totuşi cont de câteva lucruri pentru ca rezultatele să fie pe măsură şi să nu ai parte de complicaţii nedorite.

Tratamentele imunusupresoare nu interacţionează deloc bine cu injectarea de produse pe bază de acid hialuronic, aşa că trebuie să îi menționezi medicului dacă este sub tratament cu această medicație. Tratamentele cu anticoagulante, ibuprofen, aspirină nu sunt nici ele recomandate înaintea efectuării acestui tip de procedură.

Care sunt indicațiile după procedură

Poți reveni la activităţile clasice, de zi cu zi, încă de când ieşi din cabinetul medicului. Sunt însă câteva indicaţii de care trebuie să ţii cont pentru ca lucrurile să evolueze aşa cum trebuie.

În primul rând trebuie să eviţi folosirea produselor de make-up în primele 12 ore de la efectuarea corecţiei cearcănelor. Apoi, vreme de 48 de ore de la acest moment este recomandat să nu consumi alcool, nici medicamente antiinflamatoare şi e bine să eviţi şi antrenamentele fizice intense, dar şi fumatul.

Pentru ca intervenţia să-şi păstreze efectele timp cât mai îndelungat este important ca în primele zile să evitaţi expunerea la soare, saună sau solar, tot ce presupune temperaturi foarte ridicate şi raze UV, la fel ca şi temperaturile foarte scăzute.

Care sunt principalele reacții adverse

Principalele reacții adverse ale intervenției de corecție a cearcănelor constau în posibilitatea apariției unor vânătăi în locul injectat. De asemenea, mai pot apărea inflamații în zona unde a fost injectat acidul hialuronic, prurit (mâncărimi ), eritem (înroșire). Trebuie să știi însă că aceste reacții adverse nu apar la toţi pacienţii şi chiar dacă apar, vor dispărea în decurs de câteva zile.

Care sunt contraindicațiile

Procedura de corecție a cearcănelor nu se recomandă femeilor însărcinate, femeilor care alăptează, dar nici persoanelor care suferă de boli neurologice. Sigur, şi persoanele cu istoric de alergii la componentele produsului sau hipersensibilitate la acestea sunt excluse de la efectuarea acestei intervenţii.

Pe lista celor care nu pot efectua corecţia cearcănelor cu filler pe bază de acid hialuronic se află şi pacienţii diagnosticaţi de boli autoimune sau cei care suferă de diabet de tip I, psoriazis, poliartrită sau disfuncţiile tiroidei.

Cât durează efectul

Rezultatele corecţiei cearcănelor durează în medie 12 luni, cu un maxim de 18 luni în anumite cazuri.

De ce noi?

La Illuma Clinique, timpul încetinește pentru ca tu să primești atenția pe care o meriți.
Credem că fiecare pacient are nevoie de un plan de tratament personalizat, construit cu grijă, nu în grabă.

Folosim tehnologii moderne și expertiză medicală, dar diferența o face felul în care ne raportăm la tine: cu respect, empatie și comunicare sinceră.
Acordăm importanță fiecărui detaliu — de la consultație, la monitorizarea atentă a rezultatelor, până la starea de bine cu care pleci de la noi.

La Illuma, grija pentru sănătate și estetică este o experiență completă — conștientă, echilibrată și în armonie cu tine.

pwIK WQQ min
VgNvhk0A min
Illuma Clinque

Achiziționează online

Corecție cearcăne - 1ml acid hialuronic - 1 ședință — 1,900 RON

Illuma Clinque

Prețuri

ServiciuTarif
Corecție cearcăne - 1ml acid hialuronic 1900 RON / 1 ședință

Corecție cearcăne - 1ml acid hialuronic

Tarif
1900 RON / 1 ședință
Illuma Clinque

Echipa noastră

Dr. Irina Cudrițchi

Dermato-Venerologie
Vezi profilul

Dr. Monica Păun

Dermato-Venerologie
Vezi profilul

Recenzii clienți

Solicită o programare

Vezi politica de confidențialitate