Îți faci griji în mod frecvent despre cât de mult transpiri? Alegi să porți doar haine închise la culoare și largi, pentru a masca această problemă? Petreci multe ore pe zi schimbându-ți hainele, stergându-te și făcând duș? Iar după toate aceste eforturi depuse, probabil simți că totul este în zadar și ți-ai cam pierdut speranța. Și știm bine că transpirația excesivă îți afectează atât încrederea de sine, cât și viața socială.

Noi? Venim doar cu vești bune, așa cum ne știi deja! Astfel că în cadrul clinicii Illuma Clinique tratăm cu succes transpirația excesivă, cunoscută sub denumirea de hiperhidroză, cu ajutorul toxinei botulinice.

Hiperhidroza poate fi primară- nu are o cauză clară stabilită sau secundară- apare în urma unor tulburări metabolice, diabet, boli febrile sau hipertiroidism.

Un tratament care a devenit extrem de popular în lupta împotriva ridurilor, toxina botulinică poate în egală măsură să îți ofere o soluție pentru această problemă stânjenitoare, mai ales vara. Chiar dacă ți se pare greu de crezut, datorită proprietăților sale fabuloase, fiind o proteină naturală și purificată, blochează temporar secreția unor substanțe chimice responsabile de declanșarea glandelor sudoripare. Practic, toxina botulinică elimină transpirația excesivă în zona în care este injectată. Cu acest tratament, nu ne adresăm decât zonei afectate, nu influențăm homeostazia, echilibrul intern al organismului, nu modificăm transpirația în alte zone.

Cum decurge procedura?

Sănătatea și siguranța ta reprezintă principala noastră prioritate. Din acest motiv, înainte de a începe tratamentul cu toxina botulinică, vom face un istoric medical amănunțit și o evaluare a problemelor care urmează a fi tratate, pentru a verifica eventualele contraindicații și posibilele probleme de sănătate ale tale. Ulterior, stabilim planul de tratament personalizat.

Tratamentul propriu-zis constă în injecții cu un ac foarte fin, la un centimetru față de toată zona afectată. Pentru a ne asigura că substanța este distribuită uniform, injecțiile se fac interdinamic.

Procedura durează în medie 15- 30 minute și este confortabilă, utilizându-se crema anestezică topică.

Cât durează efectul?

Efectele tratamentului se instalează gradat, astfel că își fac simțită prezența incepând din a treia zi și durează chiar și 8-9 luni, interval dat de cantitatea de transpirație a fiecărui persoane, suficient pentru ca tu să depășești zilele cu temperaturi extreme din timpul verii. Și nu numai!

Pe măsură ce se repetă procedura, intervalul de timp dintre ședințe se va mări.

Care sunt contraindicațiile?

Injectarea cu toxina botulinica este contraindicata la:

  • Femei insarcinate sau care alapteaza;
  • Persoane cu boli neurologice severe (ex. miastenia gravis);
  • Exista contraindicatii relative sau temporare, in cazul unor medicamente (in functie de recomandarile medicului, se poate intrerupe terapia cu anticoagulante cu 2-3 zile inainte de procedura, cu reluarea acesteia in ziua urmatoare injectarii).

 

Ai grijă de sănătatea și frumusețea pielii tale!