Tu stii ce este retinolul si care sunt avantajele utilizarii lui in produsele de ingrijire a tenului?
Pentru unele persoane exista o teama de a introduce acest ingredient activ minune in rutina de skincare, din motive diverse: fie nu stiu cum sa-l utilizeze, fie au incercat si le-a cauzat iritatii sau inca nu au gasit produsul potrivit.
Vreau sa descoperim in primul rand ce este retinolul.
Retinolul face parte din derivatii acidului retinoic (forma activa a vitaminei A), respectiv este al doilea precursor al acestuia, primul fiind retinaldehida, iar ultimul, retinil palmitatul.
Toate aceste trei forme ale vitaminei A, ce se pot aplica la nivel cutanat, au multiple beneficii pentru piele.
In functie de tipul tenului, putem folosi produse cu retinol, daca vorbim despre un ten mixt, gras, matur, iar pentru tenurile uscate si sensibile, putem folosi produse care au in compozitia lor retinal sau retinil.
Ce face retinolul?
Retinolul accelereaza mitoza (diviziunea celulara), creste activitatea enzimatica si normalizeaza keratinizarea. El hraneste pielea, previne aparitia ridurilor si le micsoreaza pe cele existente, acest lucru fiind posibil prin stimularea productiei de colagen si elastina, proces rezultat in urma exfolierii. Retinolul previne aparitia petelor de hiperpigmentare deoarece regleaza melanogeneza (formarea melanocitelor, celulele care dau pigment pielii) si le diminueaza pe cele deja formate. Retinolul poate cauza iritatii la nivelul pielii daca nu este formulat corect, utilizat corect.
Cand se foloseste retinolul?
Retinolul poate fi folosit tot timpul anului, chiar si pe parcursul verii, insotit, bineinteles de produsul cu SPF, aplicat intotdeauna pe parcursul zilei. Se intrerupe folosirea lui inainte de o expunere prelungita la soare (atunci cand plecam intr-o vacanta), inainte de un peeling chimic sau un tratament cu laser.
Se incepe cu o aplicare o data pe saptamana (seara) timp de o luna, urmand ca dupa o perioada de timp sa il putem aplica de trei ori pe saptamana.
Este falsa afirmatia conform careia ar trebui sa folosim retinol odata cu inceperea anotimpului rece. Atat timp cat aplicam ziua SPF si intrerupem utilzarea lui in cazurile mai sus mentionate, nu avem de ce sa ne facem griji. Nu cred ca mai trebuie mentionata utilizarea unui produs de zi cu SPF, mai ales atunci cand folosim produse ce stimuleaza reinnoirea celulara.
Retinalul si retinilul, ceilalti derivati ai vitaminei A, sunt mai blanzi cu pielea, respectiv exfoliaza mai delicat, penetrarea lor in derm fiind mai lenta, deci, nu cauzeaza iritatii la nivelul epidermului. Retinalul are proprietati antibacteriene si antimicrobiene, deci, poate fi folosit cu succes impotriva acneei, creste grosimea epidermului si elasticitatea cutanata. Retinilul, fiind ultima forma a acidului retinoic, are actiune mai lenta, penetreaza mai greu, insa are actiune antioxidanta, imbunatateste nivelul de colagen si accelereaza procesul de exfoliere celulara.
De ce retinol?
Pe scurt: creeaza o piele noua, o schimba, ii da un restart!
Cum? Treptat!
Indiferent de forma de retinoid, imi place sa le recomand pacientelor mele produse tip crema sau ser. Aceste produse pot fi aplicate ziua (in cremele cu spf, concentratie de 0,1% ) sau seara (in concentratie de 0,5 % – 1%).
Unui utilizator nou de retinol ii recomand intotdeauna retinol 0,5 % concentratie, lipozomat, pentru ca substanta activa sa penetreze epidermul si sa se elibereze in derm. Recomand retinal in cazul unui ten sesibil sau uscat. Dupa o perioada de 6 luni, putem aplica retinol 1% la nivelul pielii.
Prefer produsele cu retinol microincapsulat, cu eliberare treptata, deoarece acestea nu creeaza iritatii la nivelul pielii. Plus ca, intotdeauna trebuie sa folosim produse care sa aiba capacitatea de a trece de epiderm si a ajunge in derm, acolo unde avem fibroblastele. Fibroblastele sunt celulele responsabile cu sinteza colagenului (cel care confera rezistenta pielii si fermitate) si a elastinei (cea care confera rezistenta la tractiune si deformare). Dermul este rezervorul de apa al pielii, de sustinere a acesteia.
Si, ca o scurta recapitulare a beneficiilor utilizarii retinoizilor la nivel cutanat, as vrea sa va punctez urmatoarele:
- Exfolierea pielii, ceea ce conduce la formarea de celule noi
- Prevenirea aparitiei ridurilor, diminuarea celor existente
- Diminuarea petelor de hiperpigmentare, a porilor dilatati
- Actiune anti-inflamatorie, anti-bacteriana, anti-microbiana
- Stimularea sintezei de colagen si elastina
- Retexturizarea pielii, catifelare, fermitate imbunatatita
In final, vreau sa va reamintesc ca nu exista produse anti-age, ci doar slow-age, produse care ne pot imbunatati calitatea pielii, o pot mentine, pentru ca fiecare dintre noi sa imbatraneasca frumos!