fbpx
Toxina botulinica este un agent terapeutic derivat dintr-o bacterie numită Clostridium botulinum, cunoscută şi ca toxina botulinica tip A.

Mecanismul de acţiune al toxinei botulinice:

Creierul trimite mesaje (impulsuri) electrice către muşchi ceea ce determină contracţia lor şi mişcarea. Aceste mesaje sunt transmise muşchilor cu ajutorul unei substanţe numite acetilcolină, care este blocată de către toxina botulinica, ca urmare muşchii nu mai primesc mesajul de contracţie. Aceasta înseamnă că spasmul sau contracţiile musculare care produc ridurile sunt stopate sau mult reduse după injectarea toxinei.

Cum se realizeaza procedura?

Este injectata direct în muşchii din jurul ridurilor cu ajutorul unui ac foarte mic. În cazul în care există disconfort, acesta este minim şi durează câteva secunde.

Tratamentul durează câteva minute. Odată injectată, toxina botulinica blochează transmiterea impulsurilor nervoase la muşchi, permiţându-le acestora să se relaxeze.

Rezultatele procedurii devin evidente în câteva zile (2 până la 10 zile). Cu toate că acestea nu sunt permanente, ele durează câteva luni.

Indicatii:

  • ridurile de încruntare (dintre sprâncene)
  • ridurile frontale
  • ridurile „laba de gâscă” (de la colţul ochilor)
  • maseteri (slimming face)
  • transpiratii excesive sau hiperhidroza

Riscuri:

  • senzaţia de amorţeală moderată
  • edemaţierea (umflarea)
  • echimozele (vânătăi)
  • senzaţia de furnicătură în zona injectată.
  • Uneori pot apărea (sau se pot accentua) alte riduri, în vecinătate, ca efect compensator. Acestea se pot retuşa, eventual, la 14 zile.
  • lăsarea unei pleoape
  • diplopie (tulburări de vedere)
  • asimetrii ale zâmbetului
  • iar dacă s-a injectat la nivelul gâtului – tulburări de înghiţire sau răguşeală.

Aceste efecte secundare sunt trecătoare (durează 10-14 zile) iar dispariţia lor este spontană (nu necesită tratament).

Există şi cazuri foarte rare, rezistente la toxina botulinica (tratamentul nu are efect!).

Contraindicatii:

  • miastenia gravis (o boală gravă musculară)
  • gravidele
  • pacientele cu tratament de fertilizare în curs.

Recomandari post tratament:

  • Evitarea somnului, masarea sau atingerea zonei tratate timp de 4-6 ore după injectare
  • Evitarea expunerii la soare/ solar sau realizarea de exercitii fizice intense in primele zile dupa procedura
  • Evitarea tratamentelor cosmetice dure (perii, masaj) sau tratamente chirurgicale faciale 2 sapt post injectare

Pentru tratamente individualizate, programeaza-te la o consultatie in cadrul Illuma Clinique.

Dr. Cudritchi Irina
Medic Specialist Dermato-Venerologie
Illuma Aesthetic Clinique